Carduri de membru ZeN

Te recompensăm

În ziua de azi cu toții avem nevoie de serviciile de întreținere și înfrumusețare. Întotdeauna le-ai folosit. Mereu ai investit bani în asta. Nu poți să nu mergi la epilat sau să nu-ți tunzi copilul. Dar când ai fost ultima dată recompensat pentru că ai optat pentru două servicii în același loc? Probabil că niciodată! Noi ne-am propus să schimbăm asta! Pentru că vrem să-i fidelizăm și să-i răsplătim pe cei care ne calcă mai des pragul, deoarece ei sunt cei care ne susțin.

Propunem un program de fidelizare valoric în trei trepte. Alege și tu unul dintre ele!

STANDARD
10% RED

valabil 3 luni  

SILVER
15% RED

valabil 6 luni  

GOLD
20% RED

valabil 12 luni  

Cardul este nominal, însă îl poți folosi împreună cu familia ta. Cu toții puteți beneficia de suma alocată membrului principal.

Cum funcționează

Achiziționezi unul dintre cele trei carduri cu suma aferentă acestuia, valoarea înscrisă fiind considerată credit de consum în salon și poate fi folosită la oricare dintre serviciile pe care ți le oferim.

Avantajul major este că prin acest card de MEMBRU ZeN beneficiezi 3, 6, 12 luni atât de REDUCEREA de 10, 15, 20% la toate serviciile, cât și LA PETRECERILE PENTRU COPII. 

De asemenea, sunt indicate în cazul în care planifici să te apuci de un program de remodelare corporală. Poți achiziționa inclusiv pachete de slăbit sau de rejuvenare!

Fă parte din comunitatea noastră și beneficiază și tu de avantajele unui MEMBRU ZeN!

Vreau card de membru

Oferte remodelare corporală

Consultația este GRATUITĂ

Remodelarea corporală constă în transformarea uneia sau mai multor zone ale corpului prin anumite proceduri, tehnici estetice și medicale, noninvazive sau minim invazive. Concret, prin aceste proceduri este eliminat țesutul adipos, iar celulita este diminuată. În același timp, se urmărește tonifierea pielii și a mușchilor.

Tratamentele de remodelare corporală pot fi urmate de persoane de toate vârstele, atât de femei, cât și de bărbați. Înainte de orice tratament este important să discutați cu un specialist. Acesta vă va recomanda tratamentul de remodelare potrivit pentru dumneavoatră, în urma efectuării unei evaluări corporale.

În urma consultației se va constata nivelul problemelor și se vor propune cele mai eficiente soluții în funcție de programul și posibilitățile fiecărui client.

În general, tratamentele pentru remodelare corporală sunt efectuate de-a lungul mai multor ședințe, repetate la un anumit interval de timp. Însă, pentru ca rezultatele să fie vizibile într-un timp mai scurt, este recomandat ca tratamentul să fie combinat cu exerciții fizice și cu o dietă echilibrată cu un consum cât mai mare de apă!

Tratamentele de remodelare corporală sunt noninvazive și au efecte spectaculoase asupra corpului, fiind mai eficiente și mai puțin complicate decat intervențiile chirugicale.

Pachete remodelare corporală

Oferte rejuvenare facială

Reduceri la tratamente

Rejuvenarea facială este un protocol de tratament folosit după vârsta de 20 de ani atât de femei cât și de bărbați, non-invazive sau minim invazive pentru tratarea problemelor specifice precum: riduri, hiperpigmentare, cicatrici, acnee, lentigouri (pete de bătrânețe), cât și pentru a reda elasticitatea și fermitatea pielii.

La Zen Spa puteţi beneficia de o gamă largă de tratamente de ultimă generație în domeniu.

Profesioniștii nostri se instruiesc constant și folosesc cele mai performante tehnologii din piață.

Protocolul unui astfel de tratament se stabilește în urma unui consult în prealabil unde vom identifica tipul de ten, problemele, nevoile, aspirațiile, iar apoi vom propune unul sau mai multe planuri de acțiune.

Progresele din domeniul medicinei estetice ne îndeamnă să nu ne mai facem griji de îmbătrânire!

Pachete rejuvenare facială

Tratamentul carbon peel

500 lei 350 lei

Programează-te acum

Îndepărtarea tatuajelor

450 lei 350 lei

Programează-te acum

Micropigmentarea spâncenelor

800 lei 650 lei

Programează-te acum

Împreună suntem ZeN!

Îngrijirea de sine nu a fost niciodată mai ușoară. Apelați la serviciile noastre ori de câte ori aveți nevoie de o pauză de răsfăț în stil ZeN.

Programează-te acum